IASUL CULTURAL

MARTISOR

Get your own Slide Show!

SARBATOAREA MARTISORULUI

Martisorul este o sarbatoare specific romaneasca care celebreaza venirea primaverii. In aceasta zi se ofera persoanelor de sex feminin apropiate martisoare, ca mici semne de multumire. Se considera ca martisoarele sunt aducatoare de fericire si noroc. Ele sunt formate in mod traditional dintr-o fundita rosu cu alb - rosu semnifica iarna si albul primavara la care se adauga alte simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoava, cosar, inima. Acest simbol este purtat la vedere o saptamana sau doua. Martisoarele se poarta o perioada de timp bine determinata, dupa care se agata in copacii care urmeaza sa infloreasca. Procesul scoaterii martisoarelor a fost legat de paracticile de previziune a vremii. In sud, spre exemplu, oamenii cred ca ar trebui sa-ti dai jos martisorul doar atunci cand vei observa un stol de berze.






Romanii sarbatoresc venirea primaverii intr-un mod unic, la inceputul lunii martie.
1 Martie este in calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numita si Dochia. Sarbatoarea este de fapt apriori timpurilor crestine, iar Dochia este un personaj pagan.
Traditia martisorului este o mostenire de la stramosii nostrii romani. Cuvantul "martisor" are origini latine si este numele popular al lunii martie.
Acest stravechi obicei al primaverii este specific poporului roman si isi are originea in credintele si practicile agrare. Sarbatoarea lui are loc in prima zi a lui martie, considerata ca prima luna a primaverii. La Roma, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, zeu care personifica renasterea naturii.
Cand venea primavara, oamenii obisnuiau sa lege de copacii funii albe si rosii, cu scopul de a alunga duhurile rele. Aceasta masura de precautie era luata pentru a preintampina orice fel de posibil dezastru care s-ar fi putut abate asupra florilor copacilor si i-ar fi putut impiedica sa rodeasca.
La originile martisorului a stat o moneda de aur la care se atasa o sfoara facuta din doua parti rasucite, una rosie si alta alba, pe care copiii obisnuiau sa o poarte la gat. Exista credinta, conform careia, acesta amuleta aducea noroc si fericire. Fetele purtau martisorul pana cand infloreau copacii, moment in care, legau martisorul de trunchiul unui copac iar cu moneda isi cumparau branza, pentru a avea o fata alba si frumoasa tot anul.



An de an sarbatoarea de 1 Martie ne readuce speranta, optimismul, credinta în mai bine si spor la toate. Din înclestarea frigului cu razele soarelui, a întunericului cu lumina, dupa ultimele zvârcoliri din zilele babelor, învinge viata, primavara, soarele.
Acest triumf al reînvieri si regenerari nu putea fi invocat decât prim Martisor-pecare îl daruim celor dragi la ‘cap de primavara’.

FILMUL MEU

Iasiul cultural - una din cele sapte minuni ale Romaniei

1. Palatul Culturii
2.Catedrala Mitropolitana
3.Universitatea ,,Al.I.Cuza"
4.Parcul Copou
5.Biserica Trei Ierarhi
6.Teatrul National ,,Vasile Alecsandri"
7.Bojdeuca din Ticau

JURNAL-TITU MAIORESCU

La îndemnul doamnei profesoare de limba româna de a ne alege un jurnal al unui scriitor am mers la bibliotecă şi din mulţimea de jurnale am ales jurnalul lui Titu Maiorescu. Mai toţi colegii mei au ocolit acest jurnal şi nu prea am înţeles motivul, fapt care m-a determinat să-l citesc.
La inceput mi s-a părut plictisitor şi chiar neinteresant dar parcurgându-l puţin câte puţin am realizat că îmi creeasem o impresie greşită.

Din însemnările sale am constatat că Maiorescu scrie acest jurnal dintr-o pornire şi o frământare lăuntrică, la o vârstă foarte fragedă, din nevoia de ase mărturisi şi de a-şi fixa puncte de reper pentru cunoaşterea de sine şi pentru mersul şi organizarea vieţii. Jurnalul său cuprinde atât fapte mărunte de tot cât şi frământări sufleteşti acute, alături de evenimente sociale, culturale şi istorice de mare însemnătate. Este cunoscător al operelor lui Herbart şi cu toate că este bolnav şi suferind traduce din scrierile acestuia:,,Aproape 3 săptămâni de când sunt bolnav, tot nu mi-e bine, capul tot mereu mă doare, cum mă apuc să scriu.” Într-o altă însemnare spunea: ,,De la 15 după-amiază sunt la infirmerie. O răceală mi-a provocat inflamarea piciorului, din fericire a trebuit numai să stau culcat, dar am putut să scriu ceea ce am şi făcut din plin. Am tradus mult din Herbart .”
Citind cu atenţie şi răbdare căci unele fragmente erau de-a dreptul plictisitoare, am descoperit o altă faţă a omului Titu Maiorescu şi mare mi-a fost uimirea când am citit în jurnalul său confesiuni referitoare la sentimentele trăite de acesta în timpul şcolii: ,,În ce stare curioasă mă aflu! În şcoală sunt urât de toţi, afară de vro câţiva din ăi cu eminenţă; dintre 52, numai 10 stau bine cu mine, la ceilalţi mă stricai…’’, precum şi o serie de trăiri/ sentimente vizavi de relaţia pe care o avea cu familia: ,,Ieri noapte vorbii cu soru-mea până către 11 ore. Îmi pare bine că văzui că nu mă cunosc de fel nici unul din casă; mă ţin de un copil stricat şi prăpădit- pentru că nu mai sunt prost a le spune toate lucrurile ce le aveam pe inimă, ci le ţin la mine, mă ţin de rău…’’
Fiecare trăire intensă pe care o descrieT Maiorescu îmi provoacă parcă o stare de emoţie, e ca şi cum l-aş avea în faţa mea,cuvintele de o sensibilitate aparte pe care le foloseşte îmi răsună în minte.Fiecare etapă a vieţii sale aduce noi sentimente şi de aceea el nu va ezita însă să se critice pe sine însuşi,mărturisind cu sinceritate greşeli care scad demnitatea omenească.
,,O urmare a seriozitaţii mele ştiinţifice a fost şi recunoaşterea din partea profesorilor,care m-au făcut întâiul în toată şcoala (...).În schimb, o greşeală care poate să se fi născut din dorinţa mea de a părea erudit, e obiceiul meu s-o spun scurt:de a minţi"
Nevoia sa de a se mărturisi vine din desele îndoieli trezite de gânduri şi de oameni:"Îndoială,îndoială",problematica religioasă devenind la el o îndoială acută şi un zbucium cumplit:"Disper cu totul!plâng şi plâng căci nu mă pot convinge că e un Dumnezeu".
Deşi mi-a luat ceva timp ca să citesc acest jurnal,am rămas profund impresionată şi mi-a făcut placere să-l citesc deoarece Titu Maiorescu este într-adevar o mare personalitate ce merită a fi descoperită.